Clipul care face lumină în privința aselenizării. Răspunsul la întrebarea: A pus vreodată omul piciorul pe Lună?

Clipul care face lumină în privința aselenizării. Răspunsul la întrebarea: A pus vreodată omul piciorul pe Lună?
Publicat: 27/05/2014, 10:25
Actualizat: 29/07/2014, 22:57

În clipul încărcat de utilizatorul sgcollins, se explică faptul că pe atunci nu existau efecte pe calculator și trucaje care azi se folosesc la scară largă, astfel că era imposibil să falsifici o transmisiune în direct.

Pe 20 iulie 1969, peste 500 milioane de oameni din toată lumea au urmărit în direct cum echipajul Apollo 11 aselenizează, având la bord trei astronauți. La scurt timp, au apărut primele teorii ale conspirației, legându-se în special de absența stelelor din imagini, a refuzului NASA de a publica imagini cu locul în care nava Apollo 11 a aselenizat, iar mai apoi de dispariția misterioasă a unor personaje din jurul misiunii.

S-a spus chiar că aselenizarea a fost ”cea mai mare farsă a secolului XX”. Clipul încărcat de sgcollins, care are peste 1,3 milioane de vizualizări, explică însă de ce, pe atunci, era mai ușor să ajungi efectiv pe Lună decât să înscenezi acest lucru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Maria a...
Maria, fetiţa de 8 ani dispărută într-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată,...
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
UNGARIA a ajuns deja mult prea departe. Legăturile NU MAI POT fi ignorate
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în vârstă...
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Boala misterioasă care face ochii să strălucească precum o galaxie
×